„Biblia pierdută” de Igor Bergler

 

                                                  „Înțelegerea lucrurilor nu înlătură misterul. Misterul rămâne orice ar fi.”-Anais Nin
                                                                                                              

De multă vreme nu am mai scris o recenzie, și nu neapărat că nu am citit, dimpotrivă, am început o mulțime de cărți și nu am finalizat aproape niciuna. Nu e ceva care să-mi stea în fire, dar aș putea să mă leg de scuza că e vară, iar vara, partea mea productivă pur si simplu pleacă în concediu.

Cel puțin așa îmi place să cred.

Totuși, când am trecut pe lângă un butic cu cărți din centrul Iașului, am stat câteva minute bune ca să mă decid ce carte aș vrea să îmi mai iau, eram la un pas de a-i cere domnei vânzătoare ceva despre tovarășul Stalin, când, din pură întâmplare am zărit-o. Era varianta de buzunar a cărții lui Igor Bergler, „Biblia pierdută”. De mulți ani știu că mi-o dorem, doar că prețul era unul cam gigantic, iar veniturile mele modeste de student nu îmi permiteau să o cumpăr.
Și totuși, doamna mi-a lăsat-o cu 30 de lei. Un târg cinstit, zic eu.
De cum am ajuns acasă m-am apucat să o citesc. Cred că ar trebui de menționat că sunt acel gen de cititor care este înnebunit după cărțile polițiste care împletesc în firul narativ și teorii ale conspirației. Cu alte cuvinte, sunt un fan înrăit al lui Dan Brown.
Mi-am creat niște așteptări uriașe înainte de a începe  acest roman, mai ales pentru că toată lumea a avut numai cuvinte de laudă la adresa cărții, și mai presus de orice, la baza narațiunii era povestea lui Vlad Țepeș.
A fost o noutate pentru mine, să descopăr un scriitor român care a scos din umbră legendele cu Dracula. Însăși ideea că în sfărțit voi face cunoștință cu trecutul tumultos al istoriei țării nostre mă revigora.

Asemănări și desosebiri: câteva paranteze și coincidențe

Încă de la primele pagini am simțit ceva cunoscut, ceva foarte cunoscut în felul scriitorului de a-și prezenta narațiunea. Mai întâi de toate era prologul. Lucru destul de popular în majoritatea romanelor.

Felul în care cortina se dă la o parte și pe scenă intră actorii mi se părea izbitor de asemănător cu Dan Brown. Faptul cum prologul romanului descrie o scenă sinistră care propulează acțiunea care va urma, este ca o palmă peste față. Scena de unde pornește totul și unde totul se termină. Totuși, am decis să merg mai departe și să nu bag de seamă această mică „coincidență”.

Personajul principal al lui Igor Bergler, Charles Baker, este un intelectual, dintr-o familie bogată cu rădăcini înfipte adânc în istorie, carismatic și neimaginabil de inteligent. Are o obsesie pentru colecționarea „armelor reci” primită și accentuată de către bunicul său, care a dispărut fără urmă încă de când acesta era un copil. Charles, este renumit pentru faptul că a scris o sumedienie de cărți despre istorie medievală și a reușit să elucideze unul dintre cele mai bine păzitee secrete ale lui  Abraham Lincoln, și misterul lui Richard al III-lea.
Personalitate foarte populară atât în Europa, cât și peste ocean. Călătorește pretutindeni pentru a ține conferințe legate de istorie și misterele acesteia, în timpul liber predă la Universitatea din Princeton.

Acum, să facem o mică paranteză.

După cum am menționat anterior, încă de la început te izbește o asemănare cu stilul lui Dan Brown. Mai mult decât atât, asemenearea este cu una dintre operele acestuia „Codul lui Da Vinci”.

Robert Langdon, profesor de simbolsitică regligioasă la Universitatea din Harward, este prins fără să-și dea seama într-o cursă contra cronomentru plină de mistere, coduri, istorie, și crime inexplicabile. Alături de o tânără detectivă, Sophie Neveu, trebuie să înțeleagă cu cine se confruntă și cum pot opri asta.

Revenim la Biblia Pierdută.

Aceași poveste, un profesor de istorie(în cazul lui Charles, este istorie medievală) alături de un detecvitv, Christa Wolf, se văd amestecați într-un haos care a început cu mult înainte ca Baker să fie la Sighișoara ( aici începe acțiunea romanului).  La mijloc sunt vampiri, crime inexplicabile, biblii pierdute, un secret care va cutremura lumea, și desigur teorii ale conspirației despre oamenii care conduc lumea din umbră.

Nu vreau să mă înfund în detalii, nici să aduc pe tavă toată acțiunea romanului, pentru a risca să ofer prea multe detalii celor care încă nu l-au citit.

Ideea este că încercând să aducă pe piața românească ceva nou, ceva proaspăt, Igor Bergler (intenționat sau nu) a împrumutat din stilul lui Dan Brown în general, și din „Codul lui Da Vinci” chiar a făcut copy-paste cu multă grosolănie pe alocuri.

Excepție de la regulă

Totuși, nu pot să zic că nu mi-a plăcut cartea în totalitate, am citit-o toată în câteva zile, i-am sorbit fiecare cuvânt și mi-am făcut chiar și notițe. Au fost momente în care m-a pus pe gânduri, momente în care am dat căutare pe Google, pentru a mă asigura că am înțeles corect.

Faptul că personajele din „Codul lui Da Vinci” nu îmi dădeau pace să mă bucur de carte și de acțiunea acesteia m-a întristat, și m-a dezamăgit într-o oarecare măsură, chiar dacă au fost unele scene care mi-au plăcut, și m-am regăsit în ele, ca gândire și percepere a lumii.

Este greu să încerci să fii autentic, când ești prins în altă poveste. Îmi pare rău că nu m-am putut bucura de roman la maxim, dar mai mult, îmi pare rău că autorul nu a știu cum să închege toată acțiunea, care sinceră să fiu a fost destul de excitantă. Au existat momente care pur și simplu nu s-au legat între ele, nu au avut acea chimie, și nici măcar de umplutură nu por să le zic că erau. Am descoperit antagonistul principal de la primii săi  pași în poveste, și asta mi-a lăsat un gust amar.
Fianalul însă, m-a decepționat.
Și aici mă voi opri. Poate că felul meu de a percepe lucrurile nu s-a sincronizat cu cel al autorului de a le explica, dar nu vreau să îmi fac o concluzie generală după doar o singură lectură a acestui autor.

Un lucru e cert, viața lui Vlad Țepeș și misterul lui Dracula sunt atât de bine explicate, atât de pronunțate, încât nu mi-am pierdut speranța întru totul, și sunt pregătită să mai caut și să mai ofer o șansă ca cititor și altor opere „bergliere”.