„Acolo unde cântă racii” de Delia Owens

 „Balta nu e o mocirlă. Balta e un spațiu al luminii, unde iarba crește din apă, iar apa curge către cer. Pârâiașe leneșe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioroange se înalță cu neașteptată grație – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a găștelor albe.”

Pe această notă descriptivă începe romanul  de debut al scriitoarei americane Delia Owens. Acesta este structurat în două părți, prima fiind intitulată „balta” iar cea de-a doua „mocirla”. După cum putem bine observa, cartea este un omagiu adus naturii, lucru sugerat chiar și din titlu, căci, după cum susțin însăși personajele, acesta ar semnifica locul în care omul nu a pus piciorul încă, unde natura este regină peste tot, iar ființele sunt doar niște trecători muribunzi.

    Este impresionant faptul că există mai multe fire narative care spun povestea aceleiași persoane la intervale mari de timp. Autoarea manipulează trecutul și prezentul personajelor pentru a ne oferi informațiile de care avem nevoie cu strictul scop de a înțelege, și incapabili de a deduce. Putem elimina cu desăvârșire substantivul „prezumție” din vocabularul nostru atâta timp cât avem romanul în fața ochilor. E câte puțin din toate și în același timp un tot întreg relatat câte puțin.
            Este vorba despre Kya, personajul principal, supranumită „Fata Mlaștinii” sau „Veriga lipsă dintre maimuțe și om” care supraviețuiește singură într-o baracă pe malul mării în zona Carolinei de Nord. Izolată de tot ce înseamnă societate și oameni, și părăsită de toți membrii familiei, rând pe rând, ea duce o luptă crâncenă cu singurătatea și dorința de a fi alături de cineva. Această luptă interioară  o macină multă vreme, până când în viața ei apar două personaje care îi vor schimba radical viața. Prima sa iubire, Tate, a fost persoana care i-a stârnit interesul pentru lectură și pentru toate vietățile care o înconjoară. Dragostea lor a  început printr-un simplu joc în care el îi lăsa ei câte o pană specială culeasă de la păsările din pădurea lor pe o buturugă de unde ea o colecta. Un joc de copii care a produs reacții adverse minunate.

Povestea lor de dragoste a durat puțin, dar asta nu i-a împiedicat să se bucure de fiecare zi în proporții inimaginabile. Datorită lui a învățat să citească, și tot datorită lui a început să iubească viața. Dar după cum bine știm, există o regulă nescrisă a vieții, în care o zi bună este urmată de zece cu ghinion.  Iar eroina noastră nu a fost nici ea scutită. Tate a decis să o părăsească... dar nu voi spune aici de ce, căci altfel care va fi farmecul ? După cini veri în care speranța ei încă mai era vie, Kya l-a cunoscut pe Chase Andrews, băiatul din copilărie. Și de aici se declanșează dezastrul. Peste doi ani de la prima lor întâlnire, Chase este găsit mort în mlaștina din „Foișorul de Foc”. Totă lumea o învinovățește pe Kya, iar ea va fi nevoită să-și ducă propriul război pentru a supraviețui încă odată stereotipurilor și oamenilor însuși. Lucrul cel mai interesant îl reprezintă poziționarea subtilă a naturii în rolul principal, neeclipsând acțiunea personajelor. Altfel spus, natura este păpușarul, iar oamenii sunt marionetele.

„Frunzele toamei nu  cad, ci zboară. Nu se grăbesc deloc și plutesc alene- singura lor șansă de a se înălța. Reflectând razele soarelui, se roteau, se legănau, și se ridicau fâlfâind în curenți de aer”.

Pe întregul parcurs al acestui roman, vor ieși la iveală lucruri care vor da totul peste cap și care vor răstruna situația. Dar întrebarea cea mai importantă rămâne aceasta: Va reuși oare societatea să o accepte pe Kya și să pună deoparte prejudiciile, sau va fi sortită să rămână în comapania singurătății? Pentru a răspunde acestei întrebări, vă îndemn să citiți romanul. Cu siguranță după ce veți întoarce și ultima filă, misterul va fi elucidat și impresiile vor fi halucinante.