„Rețeaua Alice” de Kate Quinn

 

„Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,/ O,Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!”
                                                                                                  -Charles Baudelaire

         Ecoul războaielor și acum mai este viu, în oameni și în amintirile acestora. Suntem generația care s-a năcut și a crescut în vreme de pace, fără a ști ce înseamnă  frica zilei de mâine, abisul rece al deznădejdei, sau liniștea sfâșietoarea dinaintea unei ploi negre de plumb.Cel puțin așa era, până în dimineața zilei de 24 februarie 2022. Acum, când trecem cu mâinile calde peste filele unei cărți în care se scrie despre războaiele ce au trecut, nici nu crezi că totul se mai repetă iar. Istoria nu ne învață nimic, și suntem sortiți să o repetăm iar și iar.

   Kate Quin, cunoscută și apreciată în întreaga lume pentru operele sale remarcabile, zidește romanul „Rețeaua Alice” din cele mai importante momente istorice și cele mai puternice personalități femenine, și fără gram de cugetare scoate din umbra trecutului povestea celei mai cunoscute rețele de spionaj din timpul Primului Război Mondial, și a liderului  acesteia Louise de Bettignies, cu numele de cod Alice Dubois.

O îmbinare perfectă între realitate și ficțiune, care ademenește cititorii cu notele de mister și nuanțe de extaz. 

„[...] o oază de civilizație, în care omul să poată uita, pentru câteva ore de ororile de afară”

Multă lume nu știe încă, și nu conștientizează că și femeile au fost elemente cheie atât în Primul  cât și în cel de-al Doilea Război Mondial, din umbra bărbaților mânuiau cu iscusință sforile  jocului strategic. Ele au fost asemenea florilor conturate de Baudelaire care se hrăneau cu haosul neputinței și trăiau doar cu speranța reușitei. Les fleures du mal.

        În romanul său, scriitoarea americană, Kate Quinn, zugrăvește o altfel de perspectivă asupra evenimentelor petrecute pe parcurusul a două războaie, legându-le între ele printr-un personaj cheie, Evelyn Gardinier, care oferă cititorului șansa de a se transpune în două perioade diferite, pentru a înțelege și a retrăi,iar și iar, momentele importante rupte din paginile vieții omenești. E o dramă a lumii întregi, văzută prin ochii blânzi ai unei femei.                                                                                

        Am citit multe cărți cu realități istorice modelate în ficțiune, dar aceasta e altceva. Și nu i-aș putea găsi o explicație plauzibilă de ce, simt asta și atât, la urma urmei, ăsta e rolul principal al cărților, să ne facă să simțim, nu ?

        E o istorie despre curaj și credință în propriile forțe și în forțele celui de lângă tine, pentru că dacă unul dă greș, toți sunt condamnați. Evelyn Gardinier, fostă veterană a Primului Război, își înneacă rănile trecutului în alcool timp de aproape 30 de ani, până când într-o noapte ploaioasă în fața ușii nu îi apare o tânără americancă de 19 ani, pe nume Charlotte St.Claire, care își caută verișoara dispărută și îi întoarce viața cu susul în jos. Charlie, din nevoia de a afla adevărul și Eve din dorința de a se răzbuna pe o fantomă a trecutului, pornesc la drum împreună cu Fin Kligrore, șoferul devotat al „cotoroanței bâlbâite” spre nicăieri. O călătorie contracronometru  la sfârșitul căreia vor rămâne cu un gust amar în suflet și conștiințele împăcate.

        O poveste plină de mister și trăiri atât de intense, încât uneori ești bulversat de firul narativ care îți  mânuiește mintea asemenea unui păpușar cu marionetele sale. Acțiunea se petrece în paralel, începe în anul 1947, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și pe parcurs se întoarce în 1915, la începutul Primului Război. E povestea lui Luise de Bettingnes, alias Alice Dubois, păstrată aproape trei  decenii și destăinuită cu cea mai mare grijă și cele  mai mici detalii, măturând pânza de praf a anilor care se așternuse peste ea.

        După aproape un secol, lumea deja începe să uite. Alții nici nu știu mare lucru ca să uite ceva ce cu adevărat a contat. Despre Luise de Betignes nu s-a învățat la școală, nici despre Leonie von Huette. Teoretic, la lecțiile de istorie numele femeilor și faptele acestora era șoptite cu glas sfios. Pentru că... se considera că războialele au aparținut doar bărbaților. Și da, probabil e adevărat, dar fără agerimea și finețea unui suflet femenin, cine știe... cât aveau să mai dureze!?

        Lucrul cel mai frapant este sublititatea prin care s-a trecut de la real la utopic. E o linie atât de firavă între ce a fost cu adevărat și ce pare a fi fantezia autorului, încât după ce ajungi la sfârșit ești copleșit de o banală curiozitate: oare este adevărat?  Și da, și nu, în dependență de limitele perceptibilului.
O împletire atât de delicată între sublim și grotesc,  oroare și finețe, haos și echilibru, sau artă și dezastru.  Stări și sentimente atât de contradctorii care ți se par a fi atât de firești.
Fără orice dubiu, lectura acestei opere va schimba precepțiile și va lărgi orizonturile oricărui cititor care o va deschide și va sorbi din slovele înșirate cu atâta acuratețe pe filele albe.